De ce dispare iubirea? + recomandare de carte

Analizând în ultima perioadă multe cărți, filme, persoane si cupluri din viața reală, observ tot mai des cât de diferiți suntem și cât sunt de diferit condimentate relațiile noastre de cuplu. Ceea ce e bine, chiar foarte bine, însă în același timp observ și cât de puțin ne cunoaștem propria persoană si persoana de lângă noi.

Am să vă spun o poveste:

După ce a așteptat câteva ore, soția iși sună soțul:

– Pe unde ești? Zicea-i că astăzi ajungi mai devreme acasă și reușim și noi să ne uităm la un film sau să povestim la un pahar de vin ,cum făceam la început.

-Scuze, din păcate a mai venit un client pe care nu am putut să îl refuz. poate reușim să vizionăm un film saptămâna viitoare.

-Bine, deși spui asta de fiecare dată.

Această amânare din partea soțului a durat însă câteva săptămâni pentru că tot mai des apărau situații din cauza cărora el venea târziu acasă, iar soția cu fiecare zi ce trecea era tot mai frustrată , ceea ce se și simțea în puținele conversații pe care le avea cu soțul ei.

A venit și ziua în care află că soțul ei o înșeală, și deși s-a simțit rănită și simțea că cerul se prăbușește peste ea, s-a gândit că îi va acorda o a doua șansă. Cu multă muncă din partea amândorura au început să își consolideze din nou relația. Apoi a venit o altă zi furtunoasă pentru ei. Intr-o după-masă, soția l-a întrebat:

-Care e motivul pentru care ai continuat să te vezi cu ea ,dacă spui că defapt fizic nu te atrăgea prea tare?

-Cum spuneam, nu eram atras fizic de ea, însă imi plăcea să ies din rutina zilnică și din cicăleala de acasă, astfel am continuat să ma duc la întâlniri cu ea pentru ca stăteam mult și povesteam.

În acel moment femeia a simțit pentru a doua oară cum cerul cade, și de data această era de două ori mai greu.

De ce crede-ti că soția a simțit asta acum ca bărbatul a spus motivul pentru care se întâlnea cu amanta?

Cu toții avem perioade mai bune și perioade mai puțin bune în relația de cuplu. La început, îndragostiți fiind, toate sunt frumoase , însă după un timp ( S-a demonstrat că perioada de îndragosteală ține aproximativ 2 ani), lucrurile încep să o i-a o întorsătură și dintr-o dată nu ne mai convine nimic.

Dacă se scarpină partenerul după ceafa nu e bine că de ce nu s-a scarpinat acasa, dacă iși spune părerea iar nu e bine că de ce nu tace , dacă tace de ce nu vorbește…. și exemplele absurde ( și nu numai) pot continua la nesfărșit.

Dar ce se întâmplă oare după această perioadă de îndrăgosteală, de se schimbă toate așa radical?

Îmi place tare mult cum, Gary Chapman în cartea s-a Cele cinci limbaje ale iubirii, ne explică acest fenomen. El consideră că fiecare om are un rezervor al iubirii care pentru a putea funcționa perfect intr-o relație , este necesar să îi facem alimentarea din când în când. Astfel el a descoperit că există cinci metode de alimentare a rezervorului adică există cinci limbaje prin care un om iși poate exprima iubirea față de partener, însă atenție, nu e totuna care limbaj îl folosim.

In cazul poveștii spuse, atâta timp cât femeia credea că a fost înșelată pentru simplă atracție sexuală, știa că poate ierta și trece peste. Însă când soțul i-a mărturisit că se întâlnea cu ea pentru a ieși din rutină și lui îi plăcea să petreacă pur și simplu timpul cu ea și să povestească, femeia a decis să renunțe. De ce? pentru că pe ea nu a deranjat-o atât de tare faptul că au avut relații intime, nefiind acesta limbajul ei de iubire, insă faptul că îi plăcea să petreacă timpul cu ea a scos-o din sărite, timpul petrecut împreună fiind limbajul ei de iubire și era tot ce își dorea de la el, astfel s-a simțit trădata atunci când el a oferit timpul altcuiva!

Probabil într-un alt cuplu, aceași situație avea alt rezultat, dar tocmai asta este ceea ce mulți nu văd și catalogheaza totul după un standart. Căsatoria sau relația de cuplu nu are cum să funcționeze după niște legi standarde pentru că suntem diferiți cu toții și tocmai aceste nuanțe diferite fac iubirea frumoasă

În continuare am să vă las un exemplu din cartea lui Gary Chapman- Cele cinci limbaje ale iubiri, poate poate vă fac poftă să citiți cartea dacă nu ați facut-o până acuma. Până la urmă a citi cărți , cărți bune, este o comoară!

” Domnule doctor Chapman, am o problemă. Nu-l pot convinge pe soțul meu să zugrăvească în dormitor. de nouă luni îl tot pisez! Am încercat toate metodele, dar degeaba, tot nu reușesc să-l conving.

Primul meu gând a fost: Doamnă, ați nimerit prost.Eu n-am nici treabă cu zugravii. Dar într-un final i-am spus: Continuați vă rog.

Femeia a zis: Ei bine, putea să se-apuce de zugrăvit sâmbăta trecută. Mai țineți minte ce soare a fost? Știți ce a făcut soțul meu toată ziua? Și-a spălat și și-a lustruit mașina.

Și dumneavoastră ce-ați făcut?

M-am dus la el și i-am spus: Bob, nu te înțeleg. Uite ce frumos e afară, ai putea să zugrăvești dormitorul ăla, însă tu stai sa speli și să lustruiești mașina.

Și s-a apucat de zugrăvit? am întrebat.

Nu. Dormitorul e în continuare nezugrăvit… Nu știu ce să mai fac!

V-aș pune o întrebare, am zis. Aveți ceva împotriva mașinilor curate, lustruite?

Nu, dar vreau să zugrăvească odată dormitorul!

Sunteți sigură ca spțul dumneavoastră știe că vă doriți asta/

Sigur că da, a spus ea. De nouă luni îl tot bat la cap.

Să vă pun o altă întrebare. Soțul dumneavoastră a făcut vreodată vreun lucru bun?

Ca de exemplu?

A dus gunoiul, a șters parbrizul mașinii dumneavoastră, a băgat benzină, a plătit curentul sau și-a pus lucrurile la loc?

Da, a zis ea. Din când în când, mai face și dintr-astea.

Atunci, să vă dau două sfaturi. În primul rând , nu mai pomeniți niciodată de zugrăvitul dormitorului. Am repetat: Nu mai pomeniți niciodată!

Nu-mi dau seama la ce bun, dar…, a spus ea.

Tocmai mi-ați spus că e perfect conștient că vă doriți să zugrăvească dormitorul. Deci nu mai e nevoie să repetați ideea. Deja o știe! A doua sugestie ar fi ca, prima dată când soțul dumneavoastră face un lucru bun, să-i faceți un compliment. Dacă duce gunoiul, să-i spuneți: Bob, să știi că apreciez că duci gunoiul!, nu-i ziceți: Era și timpul să duci gunoiul… Mai avea puțin și dădea pe dinafară. Dacă-l vedeți că plătește curentul, bateți-l pe umăr și spuneti-i: Bob, îți mulțumesc că plătești curentul. Am auzit că alți bărbați nu fac asta și vreau să știi că apreciez că ești altfel. De câte ori face un lucru bun, complimentați-l!

Tot nu înțeleg cum îl va determina asta să zugrăvească dormitorul.

I-am spus: Mi-ați cerut un sfat. Vi l-am dat. E gratis.

N-a fost ea prea încântată când a plecat. Totuși, după trei săptămâni, a revenit la cabinet și mi-a spus: A mers!. Învățase o lecție bună: complimentele sunt mult mai motivaționale decât vorbele de ocară.”

Sfatul meu nu e să-ți lingușești partenerul pentru a-l determina să facă ceea ce-ti dorești. Țelul iubirii nu este să obții ceea ce-ți dorești de la celălalt, ci să faci ceva spre binele celui iubit. Când ni se fac complimente, suntem mult mai motivați să reacționăm pozitiv și deci să facem ceea ce și-ar dori partenerul.”

Ce pot să spun este că acest exemplu este unul banal la prima vedere ,însă dacă ve-ți citi cartea ve-ti observa cât de importante sunt micile detalii. În încheiere am să scriu avertismentul din cartea lui Gary Chapman, avertisment pe care îl consider foarte real.

„AVERTISMENT! Înțelegerea celor cinci limbaje ale iubirii și învățarea limbajului primar de iubire al partenerului pot afecta decisiv comportamentul acestuia. Oamenii se comportă diferit atunci când rezervorul lor afectiv este plin.”

Spor la citit și aștept cu nerăbdare părerile voastre despre carte.