Cum depășim frica? Cum trăim fără limitări?

Frica face parte din viata omului. Vrem nu vrem, ne cam pricopsim cu tot felul de frici, le adunam pe parcursul copilăriei, adolescentei și în viata de adult. Însă atunci când fricile apar, nu înseamnă că trebuie să rămânem cu ele pentru totdeauna.

În continuare am sa va scriu despre o metoda care mi-am creat-o sa ma ajute sa depășesc anumite frici. Hai sa o numim metoda celor 3 pasi:

1. Identifica zona de confort

2. Etichetează fricile

3. Actiune/infruntare

1. Identifica zona de confort- ce trece de limita zonei de confort, e frică!

Exemplu:

-Ma întâlnesc cu un coleg, căruia cu foarte mare entuziasm ii explic toate lucrurile și avantajele ce țin de noul produs al firmei, colegul este foarte entuziasmat de modul meu de a prezenta, astfel, ii propune șefului sa fac eu următoarea prezentare în fata unor posibil clienți. Iar eu, în acest moment, ma blochez. Simt ca nu pot sa o fac, frica m-a ajuns din urma. Acesta e momentul când ajung la limita zonei mele de confort. Ce fac mai departe? Îmi spun în gând :

– Ceea ce trece de limitele impuse de mintea noastră, sunt frici create în mintea noastră!

2. Etichetarea fricilor.

Ca sa pot face ceva sa îmi înving frica, prima oara ar fi o idee sa știu de ce mi-e frică!

Continuarea exemplului:

Când mi-a propus șeful, sa fac prezentarea în fata unui public, m-am blocat. Dar de ce? Ce se schimbase fata de momentul când ii povesteam colegului cu mare entuziasm? Numărul oamenilor! Deci, mi-e frică să vorbesc în public! De ce? Mi-e frica de ce vor spune, cum vor reacționa la vocea mea, la fizicul meu, la gesturile mele, la pregătirea mea. Bun! În concluzie mi-e frica ca voi fi judecată! Lipsa mea de încredere în mine își face simțită prezenta!

Și uite asa, metoda de etichetare a fricilor este punerea de întrebări (tu, ție).

Acum știu de ce mi-e frică, îmi este frica sa fiu judecată!

3. Actiune/ Înfruntare.

Fugi sau stai?

Hm… La acest pas, voi continua cu povestea mea personala (la pasul 1 și 2, exemplul a fost unul fictiv).

Și, prin faptul ca scriu aici exemplul meu de a acționa, defapt îmi depășesc și ultimele rămășițe, firmituri, de frica fata de ceea ce spun alții despre mine.

Frica, este ceva ce dobândim de-a lungul vieții, nu ne naștem cu ea, ci ne este implementata de-a lungul anilor.

Frica, este motivul pentru care nu înaintăm, deși știm ca putem mai mult, nu facem, pentru ca ne este frica…. Frica de judecata, frica de abandon, de singurătate, și de multe altele.

Frica, ne limitează.

Frica, e stăpânul nostru.

Toată viata am avut frica de a fi judecată. Am crescut, la fel ca mulți alții, cu expresii de genul: „nu te atinge…”, „nu ți-e rușine?”, „ne e voie…”, „nu te uita…”, „nu fa asa…”, ” nu ești bun de nimic…”… Acestea sunt limitări, care nasc frici!

Am ajuns adult și singura mea grija era dacă e bine ce fac? Dacă e bine pentru alții? Dacă respect regulile? Ma comparam mereu ca nu cumva sa ies din tipar și sa fiu pusa în vreo situație jenanta, în care sa îmi fie rușine.

Eram mereu preocupata de ideea, ce spun alții despre mine? Și ma închideam în mine, ca nu cumva sa fiu respinsa, neacceptata și judecata! Și ghiciți ce? Exact asta am atras, sa se întâmple. Ma închideam în mine, nu socializam și am ajuns sa fiu respinsa (subtil), neacceptata și judecata!

Nimeni nu îmi cunoștea viata reala, nimeni nu știa cine sunt, nici măcar eu, și nimeni nu știa ce se întâmplă în interiorul meu. Totuși, acum, recunosc și accept, ca eu sunt cea care am permis ca frica mea sa crească, sa prindă proporții cu fiecare zi ce trecea.

Au trecut ceva ani pana am conștientizat, cât de mult ma limitez sa fac ceea ce îmi place și îmi doresc. Și mi-am dat seama ca singura metoda sa depășesc orice frica este sa o infrunt, acționând. Dar cum? Făcând exact opusul a ceea ce făceam acum! Adică făcând ceea ce îmi doream!

Aveam de ceva vreme, iubirea fata de a citi și a scrie. Îmi făcea placere, dar scriam rar, pentru ca ma simțeam vinovata ca fac ceva pentru mine. Și oricum nu va ajunge sa fie citit vreodată de cineva, ca frica ca voi fi judecată exista.

Dar scrisul a început sa ma bantuiasca! Ma visam ca scriu, visam și ce scriu, orice făceam ma așezăm tot lângă foi și pixuri, și spre marea mea surprindere chiar câțiva cunoscuți m-au îndemnat sa scriu. Totuși frica mea era prea mare, era acolo. Asta pana într-o zi când am spus ajunge! De ce ma limitez? De ce ma fac singura nefericita? De ce e important ce v-a zice w sau q? Asta sunt eu, cine ma accepta, bine, cine nu, am sa le arat pe unde au întrat în viata mea, ca să poată și ieși. Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Și dacă se întâmplă? Ei și?!??

Asumându-mi aceste întrebări, spre uimirea mea, am dat răspunsuri, foarte detașate, și am constatat ca nimic mai rău decât ceea ce am acuma nu se poate întâmpla. Mai mult decât nefericita, nu am cum sa ajung!

Și uite asa am început sa fac exact opusul a ceea ce făceam. Am început călătoria în ale scrisului, fără sa mai caut scuze și motive în exteriorul meu. Am acționat scriind și arătând lumii întregi.

Am început sa scriu, sa scriu, sa scriu și uite asa m-am trezit cu un blog super mișto, m-am trezit un om liber pentru ca nimic nu ma mai sperie.

Frica ta cea mai mica (sa nu începem cu cea mai mare) care e? Cum acționezi ca să o înfrunți? Stai sau fugi?