Trebuie sa vreau asta! Un clișeu!

Zilele astea mi-a atras atenția un gând, un gând care nu îmi dădea pace:

– Ce vreau? Eu ca om, ce vreau? Eu! Nu cei din jurul meu, ci doar eu?!

Și asa cum m-am obișnuit, în momentul în care emit un gând în univers, răspunsurile nu ezita sa apară!

Stăteam zilele trecute cu o cunoștință în parc, si ne-am luat la vorbe, multe vorbe, știți cum e, când ai cu cine vorbi și ești pe aceasi lungime de gândire, sau foarte apropiate, cuvintele vin și poveștile se formează.

Și totuși au trecut câteva zile de atunci, dar ma obsedează o idee de a ei, care era foarte asemănătoare cu întrebarea mea. Ea întreba asa :- Nu știu ce vreau! Eu vreau acest lucru? Sau îl vreau pentru ca cei din jurul meu cred ca asa trebuie sa fie și societatea are aceste așteptări de la mine?

Oare câți dintre noi, ne punem serios întrebarea asta? Oare câți?

Majoritatea facem lucrurile inconștient, pentru ca asa „Trebuie”!

Va zic ceva, nu TREBUIE nimic. Nimeni nu îți poate impune nimic. Vreau sa subliniez acest cuvânt trebuie, sa fie înțeles pentru totdeauna. Trebuie e un cuvânt care blochează. Atunci când folosești acest cuvânt, subconștientul tău automat îl considera o porunca, o necesitate pentru a supraviețui, te face sclav, și mintea nu te mai lasă să faci distincția dintre trebuie sa fac și simt sa fac.

Evitați sa folosiți cuvântul trebuie. Nu trebuie sa faceți nimic din ceea ce nu va doriți, din ceea ce nu simțiți. Fa exact ceea ce simți tu, nu ceea ce îți impun cei din jur cu „Trebuie”

Trebuie că ce? Altfel nu ești normal? Ce e normal defapt? De unde știe cineva ca normal e normal și nu anormal? , iar anormal e normal?

Sa revenim la poveștile cu prietena mea. Povestea ei e cu atât mai interesanta și puterea ei de a-și pune aceste întrebări e cu atât mai aparte pentru ca greutățile vieții nu au ocolit-o și totuși a găsit calea spre a continua. Întrebarea ei era asa:

-Trebuie sa mai fac un copil, pentru ca asa imi cere societatea și familia sau îmi doresc eu încă un copil? Cu lacrimi în ochi!

Încercând sa o încurajez, cautam cuvintele potrivite, când îmi spune:

Știu ca Dumnezeu nu îmi da mai mult decât pot duce, deși aveam momente în care nu înțelegeam de ce a trebuit sa pierd un copil, acum știu ca asa a fost sa fie cel mai bine, dar totusi ce e ceea ce EU îmi doresc acum?

Nu pot decât sa o felicit și îmbrățișez pe femeia asta, pentru ca a găsit puterea sa treacă mai departe, sa își dea seama ca viata continua și sa aibă puterea sa își pună din nou întrebări, sa aibă motive sa ii fie bine!

Tu ai puterea sa alegi sa iti fie bine?

Totuși cum ne dăm seama ca un lucru e ceea ce îți dorești, și nu ceea ce trebuie sa faci pentru ca alții cer asta de la tine?

De unde știi ce vrei sa faci?

E normal sa nu știi, nimeni nu se naște știind, pentru asta e viata, sa descoperi, sa iubești și sa înveți!

-As indrazni sa zic ca pentru a primi răspuns la întrebarea ce fac? Ce îmi doresc? ar fi necesar sa te abandonezi…. Sa lași viata sa curgă asa cum vine. Știm că nici un drum nu e neted, totuși asa învățăm cele mai de baza lucruri.

-Sa acționezi în momentul acum, când lași sa vina lucrurile spre tine în viata, iar ele vin… Nu le refuza, nu le ignora. Dacă lucrurile vin, iar tu le tot zici ca nu e momentul potrivit, defapt refuzi ceea ce cauți!

-Pune întrebări! Cat mai multe! Nu îți fie frica sa pui întrebări mărețe, fără întrebări, viata nu știe ce răspunsuri cauți. Și fi pregatit pentru răspunsuri, nu amână acțiunea, înfrunta drumul, chiar dacă nu e cel mai neted și fi pregatit, pentru ca drumul de unde pornești acum și drumul unde vei ajunge, îți va scoate în cale multe oportunități, dar și oameni la care e bine sa renunti, lucruri care nu ți se mai potrivesc, și sentimente care e bine sa le înțelegi.

Când vrei sa știi ce ai de făcut și ce îți dorești cu adevărat în viata, fii pregătit pentru răspunsuri, iar atunci când viata este gata sa îți arate calea…. Nu întoarce spatele, nu amână, nu ignora… Trăiește și acționează!