Inteligenta emotionala și copiii!

Am sa abordez un subiect mai complex, despre care probabil a-și putea scrie mult mai multe, și posibil sa o mai fac în viitor, dar acuma voi trasa câteva linii fine doar, sperând sa va dau un pic de gândit!

Am ajuns la concluzia ca suntem obsedați de copiii noștri. Vrem ca ei sa aibă tot ceea ce noi nu am avut în copilărie, și astfel uitam sa le oferim ceea ce generațiile noastre au avut…. Libertate!

Lasă-ți copiii sa fie copii! Nu le mai creați limitări! Dacă un copil cunoaște la perfecție trei limbi străine, știe matematica și mai e și as la informatica, iar sportul e prioritatea numărul 1 după școală (în opinia părinților), dar totuși acel copil nu își înțelege propriile emoții, și nu le știe exprima și gestiona, iar joaca în nisip pentru ei e science fiction, cred ca undeva este o problema, și nu ma refer la copil.

În aceasta tema abordez și „cocolosirea” acestora încontinuu, zicând ca facem asta pentru a ii proteja, dar trecem foarte ușor la extreme, și ne trezim ca copiii noștri sunt niște adulți care nu se descurca deloc fără noi, părinții. Și atunci întrebarea e: Unde e independenta adultului? Unde a dispărut liberul arbitru a adultului!? De ce copilul meu, adult fiind, nu are o viata bună? De ce are atâtea frici?

Îmi aduc aminte, acum râzând, de câteva întâmplări de ale noastre din parc. Pe vremea aia, copilul meu avea între 3 și 4 ani, și mi-am dat seama ca nu se descurca deloc la joaca în parc. După trei ani de mămică, începea sa ma ajungă din urma nevoia de a avea o pauza, de cinci minute, în care sa stau pe banca și sa îmi admir copilul, minunea, dar ete na, în momentul în care ma așezăm jos, începea ‘mândra’ mea:

– Mami hai ajută-mă!

– Mami vreau apa!

– Mami hai joacă-te cu mine!

Adică copilul meu e dependent de mine!

Și va explic mai pe larg de ce spun asta!

Când a spus, mami hai ajută-mă! Defapt ce vroia? Sa o ajut sa se dea pe topogan. Da, la 3-4 ani nu avea curajul sa urce singura pe un topogan de un metru și jumătate, asta pentru ca timp de trei ani, eu nu i-am dat voie sa se descurce, nu i-am dat libertate, o țineam de mânuțe și urcam pe topogan cu ea, apoi sa mai spun ca topoganul nu era făcut tocmai pentru un adult? Dar nu! Ce ma interesa pe mine, eu trebuia sa urc cu copilul meu ca ferească sfântul sa se forțeze un pic, poate face vreo zgârietura.

Când spunea la 3-4 ani, mami vreau apa! Apa era la un metru de ea, pe banca, in sticluța ei, trebuia doar sa facă doi pași și sa o i-a, dar nu, comoditatea era prea mare. Apoi te miri, ca devenind adult, copilul nu știe sa fiarbă un ou.

A, și clasicul, mami hai joacă-te cu mine! Nu mi-o luați în nume de rău, e bine sa te joci cu copilul, și eu m-am jucat pana mi-au zburat capacele și încă ma joc, dar când copilul nu știe sa se joace singur, mi se pare ca e absurd. Mi se pare ca e absurd, pentru ca un copil are nevoie sa fie inventiv și sa își dezvolte imaginația. Și cum sa facă cel mai bine aceste lucruri, dacă nu prin joaca. Atunci când copilul se plictisește, imaginația lui iese la iveala, și ghicește el singur un joc foarte distractiv pentru el., dar când noi ne punem de fiecare data lângă el, la joaca, defapt îl limitam.

Un copil are nevoie de iubire, încredere, libertate! Nu le mai tăiați aripile prin ‘cocolosire’ și prin fricile voastre!

Ajutații sa se descopere, sa descopere lumea ce ii înconjoară! Sa își eticheteze singuri emoțiile!

Un exemplu, este cand ei vad ceea ce tu faci și spui, lor asa li se pare normal sa facă și sa spună și ei. Dacă ești întrebată ce faci? Mecanic răspunzi Bine! Astfel cand mergi după copil la gradi sau școală și îl întrebi cum a fost ziua ta azi? El mecanic va răspunde Bine! Și atât!

Învață-l sa își exprime sentimentele! Dă-i exemplu propriu! Data viitoare când ești întrebată ce faci? Sau cum ești? Lasă-l pe bine sau rău, și folosește propoziții: Astăzi ma simt minunat, pentru ca am reușit sa imi fac toate sarcinile!

Nu ii mai stresați continuu ce sa facă și ce sa spună, lăsați-le libertatea sa aleagă ei, sub îndrumarea voastră!

Copilul nu are nevoie de cinci tone de jucării, doar pentru ca tu nu ai avut, el are nevoie de tine, ceea fără frici, are nevoie sa îl îndrumi și sa ii arati metode de dezvoltare emotionala!

Tu te joci cu el non-stop pentru ca te simti vinovata, nu asta e ceea ce are el nevoie! Are nevoie sa îl ajuți sa își dezvolte inteligenta emotionala! Astfel următoarea data când face crize în magazin, ajută-l sa identifice ceea ce simte, în loc sa mai trezești alte 2-3 frici noi în el. În loc de:

-Dacă te mai crizezi, îți dau doua palme la fund și nu îți mai cumpăr nimic, nu ți-e rușine, copil mare și crizat ce ești?!

Ai spune:

-Mi-ar plăcea sa te liniștești, sa putem vorbi despre ceea ce te frământă, poate te pot ajuta, ești un copil mare care înțelege ceea ce ii explic!

Poate nu va funcționa din prima, a doua sau a treia, pentru ca el e obișnuit cu altceva dar la un momendat va da roade, pentru ca în momentul în care ii dai încredere și vorbești cu el ca de la adult la adult, el va reacționa total altfel, în schimb dacă îl faci sa se simtă vinovat nu faci decât sa ii mai adaugi frici în portofoliu!

De ce sa ii fie rușine dacă e mare și se crizeaza? A cui e vina? Cine nu la învățat cum sa se exprime? Oare cui ar trebui sa ii fie rușine?

În concluzie am sa va scriu câteva idei pe care eu le-am folosit ca să schimb situația noastră (credeți-mă eu chiar exageram uneori, sau chiar tot timpul fie vorba între noi, și totuși azi am un copil liber).

1. Recunoașteți zilnic emoțiile!

Propriul exemplu e metoda ceea mai buna. Când are un sentiment pe care nu știe cum sa îl gestioneze și poate se mai și rușinează pentru asta, fa-ți tu curaj si povestește un exemplu când ai simțit și tu la fel si explică-i ca toți avem astfel de sentimente și asta nu e o rușine!

2. Vorbiți despre emoții!

Când va uitați la desene sau citiți o poveste, pune-i întrebări, pentru a îl ajuta sa înțeleagă emoțiile personajelor. Ce crezi ca simte acel copil/animal? Tu te-ai simțit vreodată asa? Ce crezi ca l-ar ajuta sa nu se mai simtă asa? Sau ce l-a făcut sa se simtă asa?

3. Fii creativa!

Atunci când te joci cu el, creează un joc de rol, de exemplu, care vă ajuta sa vă exprimați emoțiile, sau un joc de rol despre cum a fost ziua fiecaruia astazi.

4. Învață-l sa ceara ajutor.

A cere ajutor nu e rușine.

Deasemenea invață-l sa spună te iubesc!, mulțumesc!, te rog!, îmi cer scuze!, și cel mai important oferă-i multe îmbrățișări, astfel îți exprimi și tu sentimentele fata de el!