Așteptări sau fericire?

Câteodată sunt atât de furioasa pe mine!

Sunt atât de furioasa, când permit oamenilor sa ma dezamăgească. Când creez așteptări. Am așteptări ca oameni sa se tina de promisiunile făcute, și e atât de dezamăgitor când ele nu se adeveresc.

Și sunt furioasa pe mine pentru ca deși știu ca așteptările dezamăgesc inca permit sa le creez.

Atunci când o persoană ne promite ca vine, și după lungi așteptari, nu mai apare…. De ce permitem ca acest fapt sa ne strice ziua? Eu de ce permit asta?

Ar fi oare o idee mai buna sa profitam de ocazie și în loc sa așteptăm, să facem o plimbare? Stim măcar ca ne umplem timpul cu ceva util și frumos.

De ce avem așteptarea ca o persoana sa ne facă fericite? Ca o persoana sa ne iubească? Ca, cineva sa ne ajute la cumpărături sau cineva sa ne însoțească la o petrecere? Și dacă aceste lucruri nu se întâmplă, devenim furiosi pe ei.

Nu! Eu îmi asum, și devin furioasa pe mine, pentru ca am permis sa am așteptări!

„Învață să renunti la tot ceea ce îți e frica sa pierzi”.

Ție frica sa pierzi prietenia cuiva? Învață să trăiești fără acea persoana, sa nu depinzi de ea/el.

Ție frica ca pantofi se vor uza? Învață să îți porți și restul de 99 de pantofi. Sau 199?

De orice ți-e frica, învață să trăiești fără! Renunță la a te atașa, atașamentul te împiedică sa evoluezi!

Revenind la mine…. Sunt furioasa pe mine pentru ca m-am atașat de o promisiune. Am permis ca o promisiune netinuta sa îmi afecteze ziua! Și pentru ca putem regreta doar ceea ce nu facem, regret ca nu am făcut o plimbare lunga sub razele încă calde a soarelui, alături de cei dragi… Pentru ca așteptam.

Pentru mine aceasta a fost o lecție, o lecție învățată pe propria fericire.

Azi eu renunț la a avea așteptări de orice fel! Fericirea mi-o fac eu! Și am plecat la plimbare!

Tu renunti?