Scrisoare pentru mine!

De ce mai rănit atât de puternic încât simt pana în măduva oaselor greutatea eterului?

De ce ai ales aceasta cale? Ingenunchez în fata durerii și respirația se oprește pentru câteva secunde… Aștept, aștept sa ma trezesc! Visez? Nu, e realitate, îmi aud glasul mintii, pulsul, eu trăiesc și simt durerea provocata de tine.

Te rog nu îmi reteza de tot aripile, sunt și asa destul de mici, nu cresc, oare sa fi tu cauza? Ma zbat, nu am aer, e întuneric, aud doar un glas, ma îndrept spre el, dar m-am rătăcit. E foarte rece aici, nici o îmbrățișare nici o atingere. Simți? E chiar rece. De ce nu ma înalt? De ce nu îti dau drumul?

Când am uitat cum sa zbor? Cum sa alerg? Când am început sa ma uit fără sa ating, sa simt fără sa miros?

Când am uitat sa ma bucur de o noua zi? De natura? De o floare sau de un răsărit?

Strig, urlu, poate va ajunge undeva, vreodată. Vreau fericire, libertate. Ma vreau pe mine fără tine….. Fără voi! Pleacă! Plecați! Măști afurisite!

Ma uit și vad cioburile sufletului împrăștiate. Oare voi reuși vreodată sa ma ridic?

Și în timp ce stau între cioburi și ma gândesc ce fac? Încotro? Exista fericire? Apare ea….. Amintirea.

Miros de săniuș, iz de vacanta, mireasma bradului…. E seara de Crăciun…cand ne-am adunat toți în jurul bradului împodobit cu beculete prăfuite de ani, eu copil fiind. E atât de plăcută și puternica amintirea încât ma ridic dintre cioburi pentru ca simt bucuria, fericirea pura de copil.

Asta e….. Fericirea exista. Am trăit-o atunci, am trăit-o odată deci exista. Și totuși unde a dispărut? Rasul sincer, fericirea ce se citea în ochii acelui copil unde au disparut? S-au pierdut în cei peste douăzeci de ani de pus măști pentru a supraviețui lipsei de iubire.

Mi-a ajuns cu supraviețuirea. Eu, astăzi hotărăsc sa trăiesc! Eiiiii…. Și ce aventura frumoasa ma așteaptă.

Știu ca pot…. Și am încredere ca și tu poți sa o faci. Găsește acea amintire sau acel lucru din viata ta care sa îți arate ca fericirea exista. Găsește puterea sa te ridici și în loc sa reașezi cioburile, alege sa construiești ceva nou și puternic. Lasă măștile și descoperăte pe tine.